Informare privind recunoasterea permiselor de conducere britanice după Brexit.
Informare privind recunoasterea permiselor de conducere britanice după Brexit.
În contextul apropierii datei de retragere a Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, și având în vedere că repercusiunile retragerii se vor resimți în mod semnificativ în domeniul drepturilor cetățenilor, în ceea ce privește recunoașterea permiselor de conducere britanice după Brexit, precizăm următoarele:
Cadrul legal în România privind circulația autovehiculelor în traficul internațional este reglementat la Secțiunea a 6-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 83 alin. (1) – (2) din actul normativ mai sus indicat „Au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 20 și art. 23 alin. (1), titularii permiselor de conducere naționale valabile, eliberate de autoritățile:
- a) statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere, prevăzută la art. 82 alin. (2) ;
- b) statelor membre ale Uniunii Europene;
- c) statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere auto.
Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere național eliberat de autoritățile unui stat care nu este semnatar al Convenției asupra circulației rutiere și nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere auto trebuie să posede și permis de conducere internațional.”
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a ratificat Convenția asupra circulației rutiere de la Viena din 1968 la data de 28 martie 2018, Convenția urmând a intra în vigoare pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la 28 martie 2019.
Ulterior, la data de 26 februarie 2019, Guvernul Regatului Unit a notificat Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite că ratificarea convenției se va extinde și asupra teritoriului Gibraltarului, precum și asupra posesiunilor Coroanei Britanice, respectiv Guernsey și Jersey.
Conform informării Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, notificarea Regatului Unit intră în vigoare în 30 de zile de la primirea acesteia.
În acest context, posesorii permiselor de conducere eliberate de autoritățile din Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și cele eliberate de către Gibraltar, Guernsey și Jersey, au în continuare dreptul de a conduce pe teritoriul României după retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, nefiind necesar să posede și un permis de conducere internațional.
În privința titularilor permiselor de conducere eliberate de autoritățile teritoriilor care nu fac parte din Regatul Unit propriu-zis, altele decât cele menționate mai sus, pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice din România, trebuie să posede pe lângă permisul de conducere național și permis de conducere internațional.